Reprezentanti ai Directiei de Protectia Copilului Maramures au inceput o ancheta, dupa ce trei copii rromi cu varste de un an, trei si cinci ani au fost plimbati, cu o ambulanta, in noaptea de sambata spre duminica, fara ca vreo institutie sa accepte sa-i gazduiasca. Minorii nu au fost primiti la sectia Pediatrie, nici la Centrul de primire. In cele din urma, copiii au stat chiar in sediul Serviciului Judetean de Ambulanta. „Am declansat o ancheta. Exista o serie de disfunctionalitati in sistem. Pot sa va spun ca regulamentul interzice tinerea sub supraveghere in centrele noastre a copiilor sub doi ani, dar doar unul dintre minori avea un an. In cazul celorlalti s-a gresit si am gresit!”, a declarat seful serviciului rezidential din cadrul Directiei Copilului Maramures, Raul Dromereschi. Mama minorilor a depus o sesizare la Directia Copilului prin care a solicitat institutiei sa nu ii incredinteze pe copii tatalui lor pentru ca acesta este violent si i-ar fi batut de mai multe ori. Cel mai mic dintre copii are pe fata urme de lovituri. (S.P.)